JOI, 10 MARTIE 2011


Dictatura Regelui Carol al II lea



Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 15 octombrie 1893 - d. 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale Regina Maria.

MIERCURI, 2 FEBRUARIE 2011


Valeriu Gafencu - Noaptea patimirilor



Noaptea Patimirilor – film documentar realizat de Radu Dinu cu marturisitorii inchisorilor comuniste. Marturii despre martiriul lui Valeriu Gafencu, numit de Nicolae Steinhardt “Sfântul închisorilor”, unul din miile de români, care au murit în închisorile regimului comunist.

VINERI, 28 IANUARIE 2011


Bâstroe – Un canal, mai multe granițe

1/2

2/2

Un film documentar despre controversele și implicațiile construirii de către Ucraina a Canalului Bâstroe, propus ca să facă legătura între Dunăre şi Marea Neagră. Canalul va fi construit pe teritoriu ucrainean, în Delta Dunării. Datorită faptului că Delta Dunării este o zonă de patrimoniu mondial UNESCO, România, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au cerut Ucrainei să oprească acest proiect, din cauza interferenţelor posibile cu ecosistemul deltei.

Pe 11 mai 2004, guvernul ucrainean a inaugurat în mod oficial construcția unui canal navigabil în Delta Dunării, partea ucraineană. Guvernul a ales pentru aceasta canalul numit Bâstroe, care trece chiar prin mijlocul Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Intenția autorităților ucrainene de a construi un canal care să lege Dunarea de Marea Neagră prin canalul Bâstroe, care traversează rezervația naturală, va permite Ucrainei să aibă o cale de acces navigabilă la mare. Acest canal va avea o lungime de 10 km.În prezent, vasele ucrainene trebuie să treacă prin România pentru a putea ajunge la Marea Neagră, după abandonarea, în 1997, a canalului ucrainean Prorva, devenit impracticabil după o întrebuințare de 40 de ani.

Un alt motiv invocat de guvernul ucrainean pentru construirea acestui canal este revitalizarea porturilor din Deltă, închise în anii ’90. Zona beneficiază în prezent de un regim de protecție ecologică integrală, potrivit căruia orice activitate umană în regiune este interzisă, inclusiv realizarea unei construcții care ar aduce modificări importante configurației zonei. (Surse: Salvatidelta.ro și Wikipedia)

MIERCURI, 22 DECEMBRIE 2010


Golgota Basarabiei (2010)



Golgota Basarabiei
Un film documentar despre crimele comunismului in Basarabia
Filmul a fost realizat la Studioul „Moldova-film”, avându-i ca scenarişti pe Victor Vasilache şi Ion Chistruga, iar regia este a lui Ion Chistruga şi Alina Ciutac şi reprezintă drama neamului nostru în timpul regimului totalitar stalinist. Documentarul prezintă viaţa poporului basarabean de la 1940 încoace – popor care a trecut prin deportări, foame, lagăre de concentrare, colectivizare etc.

A fost odată în Transilvania (2007)


A fost odata in Transilvania,
Documentar 2007, 30 min
Regizor: Manuela Morar
Producator: Hyperion University

În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe ale regimentul 201 motorizat Budapesta, împreună cu unii localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Nemzetőrség (“Straja naţiunii”) au declanşat un holocaust în comuna Ip din judeţul Sălaj, precedat de torturi şi violuri.
MuzeulRefugiatilor.eu

Viaţa lui Nicolae Dobrin

1/3


2/3


3/3


Cunoscut şi ca Gâscanul sau Prinţul din Trivale, Dobrin a fost un fotbalist şi antrenor român de fotbal. Istoria fotbalului românesc îl reţine ca unul din cei mai mari atleți români, un maestru al driblingului şi al fentei, un model în executarea paselor şi a loviturilor libere. A fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 şi 1971. Acest film documentar a fost realizat pe baza materialelor de arhivă existente în Televiziunea Română. S-au folosit imagini din competiții internaționale ( Dinamo Pitești – Dinamo Zagreb, 1967; FC Arges – Ferencvaros, 1967; România – Portugalia, 1969; România – Grecia, 1969 și multe altele) și din competiții interne.

Fotografiile utilizate fac parte din colecția “Gazetei Sporturilor” și din arhiva personală a soției fotbalistului. Nicolae Dobrin s-a născut în data de 26 august 1947 la Piteşti și a murit la 26 octombrie 2007 pe patul de spital, după o lungă luptă, suferind de cancer la plămâni.

Categorii filme :